Menu

”Să modelăm” timpul în lut

3841

” - Și cum începi?”

”- Păi așa... Începi! ”

Acestea au fost primele cuvinte pe care mi le-a adresat maestrul T. Giurcă la atelierul de modelare în lut: ”Să modelăm” din cadrul festivalului ACCESART, ținut de T.Giurcă și H. Bojin.

Se ia o secundă de concentrare, o doză de entuziasm, o bucată de lut, două mâini stângi și un om ce te privește pe sub pălărie zâmbind. Păi așa... De altceva nu e nevoie.

S-ar putea totuși să mai fie nevoie de ceva. E nevoie să-ți dai timp. Să te rupi din viteză și cotidian și să te lași să zăbăvești asupra unei idei ce se materializează sub acțiunea degetelor pe care nu le mai recunoști. Poate că au mai frământat în pământ degetele acestea, dar nu ca acum, când există și o voce care poate să te ghideze. Vocea unui om care știe cum se zbate pasiunea în palme, cum se naște o operă din lut.

”Prima dată faci o biluță. Să fie omogen. Dar apasă cu vârful degetelor. Vezi tu, cum îți vine mai ușor.” Și te-apuci să apeși, să strângi cu vârful degetelor, să faci biluța. Îți privești palmele ce încep să fie pământii și nu știi dacă faci bine ce faci. Dar omul te privește binevoitor și nu zice nimic. Tu continui. Realizezi că e un lucru plăcut și că nu este bine sau rău. Doar este.  După ce scuturi gândul acesta și se adaugă la compoziția inițială și o doză de liniște, ești absorbit. Secunda de concentrare se transformă în minute. La un moment dat realizezi că ai în mână o frântură din gândul tău. Chiar dacă inițial nici măcar nu știai ce vrei să faci. Mâinile și lutul lucrează împreună fără să țină cont că sunt o mulțime de oameni ce trec prin jur, că unii se mai opresc să te privească, că e puțin prea cald, că se aude muzică, că poate ai vrea să bei puțină apă. Fără să țină cont că există o lume exterioră.  După ce ai văzut care e direcția în care au luat-o cele două mâini stângi, îți dai seama care e ideea lor. Ce vor să facă. Cu sclipire în ochii palmelor cauți maestrul să-i spui pentru ați da detaliile tehnice despre cum se realizează. Bucățica e deja în mâinile lui cunoscătoare. În timp ce îmi spune că ar trebui să apăs mai mult într-o zonă, că poate ar ieși bine dacă aș mai adăuga puțin lut, că ar trebui să insist asupra detaliilor, pământul meu pare să se fi metamorfozat, căci în scurtul dialog, mâinile lui frenetice construiau baza lucrului meu. Forma se aproapie din ce în ce mai mult de idee.  Ce-mi rămâne mie să fac e să mă adâncesc și mai mult în concentrare. Să las timpul să curgă prin degete, să se așeze în lut, să se joace cu umbrele și contururile. Mai vin și indicațiile maestrului, care îmi spune că ar trebui să schimb ustensila, căci cea folosită s-ar putea să mă încurce. Nu interferează cu intențiile mele. E acolo, îmi stă la dispoziție, îmi dă toate cele necesare, dar și el  este absorbit munca lui. Îi ascult sfatul și într-adevăr, noua unealtă mă ajută mai mult. Între timp am uitat că nu am mai făcut asta niciodată și că am început să lucrez cu două mâini stângi. De pe acum, pământul și apa mi-au acoperit total mâinile și nu mai știu dacă ele sunt continuarea lutului, sau lutul e continuarea lor. Trec secundele, minutele, adaugându-se expresiei ce se conturează din ce în ce mai bine. Liniștea s-a adaugat și în spațiul din jur, punând lentoare zilei. În jur sunt și alții care crează. Ba o plăcintă cu țigară, ce nu prea arată ca o plăcintă, deci nu va fi mâncată de fetița ce o frământă. Ba niște ”șelpișori” ce nu au destulă apă ca să se unduiască suficient. Ba fețe ce ar putea să te bântuie în cazul în care nu ai vedea toată dragostea și pasiunea ce s-au pus în ele.  Cu toate că timpul meu se materializează diferit acum,  observ că în jur începe să se strângă lucrurile necesare modelării , că oamenii mai cer lut, dornici să se joace, dar că atelierul a luat sfârșit. Maestrul pare a fi epuizat după două zile în care și-a împărtășit cunoștintele cu răbdare, sau poate cu nerăbdare. Între timp eu insist asupra detaliillor și termin.

Apuc să văd și eu ce au creat mâinile și nu, nu e nimic spectaculos. Nu m-am tranformat într-o artistă desăvârșită, nu am creat o operă fantastică ce să fie expusă într-o galerie de artă. Dar scopul era altul. Atunci când m-am oprit la acest atelier nu prea știam care e, dar în timp ce modelam mi-am dat seama. Scopul era să stau cu mine, să-mi dau spațiu și timp, să-mi las mâinile să facă ceva cât eu adun liniște și poate și câteva cunoștiințe. M-am dus la maestru să-i arat timpul meu curs în lut și să-i mulțumesc pentru prezență. Acesta a zâmbit poznaș, a privit cu îngăduință și a înțeles că am obținut ce vroiam.

Eu mi-am luat gândul în palme și m-am dus așa, încântată, cu timpul și liniștea mea, plimbându-mă prin lentoarea asezată peste întreg spațiul.

REPORTER: BIANCA SUSAN

2015-06-07-17.37.29.jpg

Comments

  • No comments made yet. Be the first to submit a comment

Posteaza un comentariu

Guest
Guest Miercuri, 23 August 2017